Modalități de utilizare a uleiurilor esențiale

Modalități de utilizare a uleiurilor esențiale

Modalități de utilizare a uleiurilor esențiale

Uleiurile esențiale interacționează cu corpul prin intermediul nasului, respectiv al mirosului, și sunt absorbite de către piele. Inclusiv învăluirea cu valoarea energetică a uleiului reprezintă un beneficiu.

Îmbăierea

Uleiurile esențiale pot fi utilizate pentru băi atât pentru terapie, cât și pentru relaxare/plăcere. Atenție însă, nu folosiți un ulei sensibilizant sau iritant pe piele. Recomandat ar fi să diluați uleiul esențial într-o linguriță de miere sau într-o jumătate de ceașcă de lapte (mierea și laptele sunt excelenți emulgatori care ajută la dispersarea în apă a uleiurilor esențiale folosite în aromaterapie), sau să îl adăugați direct în cadă. Dacă doriți să experimentați și alte tipuri de uleiuri, evitați-le pe cele care pot fi fotosensibilizante când sunt în contact direct cu pielea. Țineți cont de faptul că uleiul nu se diluează în apă, așadar este la putere maximă, de aceea, cu atenție, adăugați  tot câte o picătură în apă. Utilizați până la opt picături de ulei esențial simplu sau amestec-sinergie. Faceți baia ca de obicei și adăugați uleiul esențial (sau sinergia) în apă. Închideți ușa de la baie, pentru a nu se dispersa aroma. Amestecați viguros apa din cadă înainte de a intra. Dacă utilizați uleiurile de baie Oshadhi, adăugați câteva capace cu puțin înainte să se umple cada.

Masajul

Masajul aromaterapeutic este unul dintre cele mai bune moduri de a experimenta uleiurile esențiale, iar combinarea lor are beneficiul relaxării mușchilor, îmbunătățirii circulației și drenajului limfatic. De asemenea, calmează tensiunile fizice și îndepărtează stresul mental. Uleiurile esențiale ar trebui întotdeauna diluate, în funcție de proprietăți, într-o anumită cantitate de ulei purtător de bună calitate , înainte de a fi aplicat pe piele. Diluția normală se face punând 10-20 de picături în 30ml de ulei purtător. Pentru pielea sensibilă este recomandat jumătate din concentrație de ulei esențial sau poate chiar mai puțin. Uleiurile de masaj Oshadhi sunt amestecuri minunat de bogate, create pentru un scop clar, cu o concentrație de ulei esențial de 10-13%. Așadar,pot fi diluate după nevoi.  Vă puteți bucura preparându-vă propriul ulei de masaj prin combinarea a aproximativ 5 ml din uleiul preferat/sinergie Oshadhi  cu 200 ml de ulei purtător, organic de la Oshadhi, cum ar fi cele de migdale dulci, alune sau floarea soarelui.

Difuzoarele

Poți transforma în mod complet caracterul unei încăperi în câteva minute, folosind între 5-10 picături din uleiul esențial preferat sau sinergia necesară într-unul dintre difuzoarele Oshadhi.  Acestea sunt ideale pentru curățarea și purificarea aerului.

Aplicarea pe piele

Există multe uleiuri esențiale care au un efect de curățare și care sunt recomandate pentru sistemul respirator. Cele mai eficiente sunt EUCALIPTUL, BRADUL, ROZMARINUL și  LAVANDĂ. Puteți prepara un amestec de 10-20 de picături de ulei esențial în 30ml de ulei purtător și masați zona pieptului și partea superioară a spatelui prin mișcări în sensul invers acelor de ceasornic. Pentru a ameliora mușcăturile de insecte, zgârieturile și arsurile, unele uleiuri esențiale, precum lavanda și arborele de ceai, pot fi aplicate direct pe piele nediluate, însă pe suprafețe mici.

Compresa

O compresă, o bucată de pânză curată, împăturită și îmbibată în ulei esențial are rolul de a atenua problema. Compresa poate fi atât rece cât și caldă, depinde însă cu ce scop. Umpleți un bol mic cu apă și adăugați 2-5 picături de ulei esențial. Amestecați energic, înmuiați pânza, stoarceți și aplicați pe zona dorită. Repetați această procedură atât cât este necesar.

 Băi la picioare și mâini

Atunci când picioarele sunt bine, întregul organism este bine – deoarece picioarele sunt o zonă foarte importantă în aromaterapie: atât datorită punctelor vita flex care afectează fiecare zona a trupului, cât și datorită faptului că pielea tălpilor absoarbe rapid uleiurile esențiale. Este o modalitate minunată de răsfăț și se poate practica în situațiile în care nu este posibilă o baie completă de aromaterapie (de exemplu pentru persoanele cu dizabilități, pentru cele în vârstă sau pentru oamenii care pur și simplu au duș în apartamentul în care locuiesc). Băile mâinilor pot fi liniștitoare pentru persoanele cu articulații dureroase. Se pot pune între 2 și 4 picături de ulei esențial ales într-un castron cu apă. Apa rece revitalizează, iar apa caldă relaxează.

Gargara 

Mai întâi amestecați bine uleiul esențial într-o linguriță de miere. Apoi diluați cu apă caldă până când mierea este dizolvată. Faceți gargară cu o cantitate mică din acest amestec și apoi scuipați. Folosiți 1-2 picături la 30 ml de apă caldă.

Inhalația sau inhalarea aburilor

Picurați câteva picături de ulei esențial pe o batistă sau șervețel și inhalați, după cum este necesar. Alternativ, adăugați 3 picături din uleiul esențial dorit într-un vas cu apă fierbinte. Acoperiți-vă capul cu un prosop mare, închideți ochii, așezați-vă fața deasupra vasului și inhalați. Repetați de câte ori este necesar este necesar.

Sauna

Pentru a reîmprospăta sauna și pentru a vă bucura de efectul terapeutic al uleiurilor esențiale, amestecați cinci picături din uleiul dorit într-un pahar cu apă și turnați peste pietrele calde. De asemenea, puteți încerca și unul din amestecurile de uleiuri florale Oshadhi pentru saună, turnând câteva căpăcele pline, nediluate peste pietre.

Perna parfumată

Una sau doua picături de ulei esențial puse pe un colț de pernă sau pe o țesătură din interiorul ei, este un mod minunat de a vă bucura de efectul liniștitor și terapeutic al uleiurilor esențiale. Atenție însă ca uleiul esențial să nu intre în contact cu ochii!

Uleiurile esențiale la locul de muncă

Puteți folosi uleiurile direct din sticluțe cu picurători sau din cele de tip rol-on, după cum este necesar. Parfumul lor ajută să rămâneți focusați și relaxați. Sinergiile Concentrare și Fresh&Fit, sunt alegerile perfecte pentru zilele încărcate, dar încununate cu succes.

 Uleiurile esențiale în călătorii

Sinergiile Oshadhi vă ajută ca fiecare cameră de hotel să devină un pic mai aproape de căminul dumneavoastră.

 

 

 

 

 

 

Share articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Call Now Button